zilele trecute am patit-o! la noi in oras ne putem mandri, printre multe altele, cu un loc deosebit,destul de cunoscut: salina de la Ocne. superba locatie, dar ce te faci cand esti claustrofob inconstent si intri 2km in pamant?:| pot sa va spun eu? pai am simtit cum mi se incetoseaza vederea,iar picioarele mi-au cedat!inima batea ca o nebuna, mai ceva ca atunci cand am fost sarutata prima data( aveam vreo 13 ani:D) :)) partea buna, prietenul meu era langa mine si totusi ma linistea gandul ca nu sunt singura, dar teama de a ma sufoca imi taia respiratia.asudata si speriata,am ajuns la mult-asteptata salina. dupa cateva minute mi-am revenit, eram inconjurata de oameni, copii si o gramada de chestii interesante. dar ce te faci cu psihicul omului suferind de spatii inchise,intunecate si sub pamant?!
ce vreau sa marturisesc este ca nu am fost nici macar o secunda constienta ca o sa intru "in pamant", sau ca asta o sa ma panicheze atat de rau. probabil nu am acordat importanta "bolii" de care sufar..pana in momentul in care m-am zbatut neputincioasa intre dorinta de a ramane calma si teama ca mi se poate intampla ceva.ceva rau.
dupa acele doua ore am invatat ca desi avem impresia ca suntem puternici, o mini-excursie la o salina, de exemplu, ne dezarmeaza, daca avem fobii...
"exceptiile" din viata mea :D
Cel mai bun.
Cea mai buna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu